Implicarea tatilor pixabay

Implicarea taților în creșterea copiilor

Atunci când vine vorba despre cât de implicat ar trebui să fie un tată în creșterea copiilor, majoritatea femeilor vă vor spune că atribuțiile lui trebuie să fie relativ egale cu cele ale mamei.

Totuși, tot femeile sunt cele care se miră atunci când văd un tată cu adevărat implicat și nu de puține ori ne este dat să auzim afirmații de genul; ”Soțul meu nu ar ieși niciodată cu copilul în parc.” sau ”Soțul meu schimbă scutecul copilului doar dacă nu sunt eu acasă.”

În orașele mari, unde procentul femeilor care lucrează este ridicat, implicarea taților este și ea mai crescută. Chiar și așa, majoritatea atribuțiilor legate de copil revin tot în sarcina mamei.

De ce le este bărbaților dificil să se implice în creșterea copiilor? Trăsăturile de caracter nu sunt singurele care influențează comportamentul lor de tată. Este vorba de fapt, despre un cumul de factori pe care vom încerca să îi descriem în acest articol.

Atitudinea societății față de tați

Ați observat cum societatea tinde să îi dea la o parte pe bărbați atunci când vine vorba despre creșterea copiilor?

Totul începe în sarcină atunci când bărbatul care își însoțește soția la medic observă nu există niciun pliant în sala de așteptare care să fie dedicat taților.

Nașterea nu este nici ea o experiență pe care societatea să o considere importantă pentru tată. Majoritatea spitalelor nu îi permit acestuia accesul în sala de nașteri și nimeni nu îi permite să își ia în brațe copilul imediat după ce acesta s-a născut. În cel mai bun caz, copilul îi este arătat printr-un geam pentru că – nu-i așa? – bărbații nu se pricep să țină în brațe bebeluși. Orele de vizită sunt stricte iar tatăl este tratat la fel ca orice alt  vizitator.

Odată ajunși acasă, bărbatul preia sarcinile administrative în timp ce femeia se ocupă de copil. Cuplul mamă-copil rămâne pentru foarte mult timp în centrul atenției tuturor iar uneori tații acceptă statutul de protector care li s-a conferit de către societate, fără să mai încerce să transforme acest cuplu într-un trio.

În același timp, tot societatea îi spune bărbatului că el trebuie să fie cel care ,,aduce banii în casă”. Această sarcină dificilă îl face să se concentreze din ce în ce mai mult pe serviciu, fapt care îi lasă puțin timp pentru activitățile în familie.

Nimic nu pare a fi suficient

Un studiu efectuat de ”Fatherhood Institute” a relevat faptul că din 1975 până în 1997 timpul petrecut de tați cu copiii lor a crescut cu 800%, ajungând de la 15 minute la 2 ore pe zi. Studiul a fost efectuat pe cuplurile din Marea Britanie, dar trendul se poate observa cu ușurință și în România.

Așadar, comparativ cu proprii lor tați, bărbații care devin acum părinți au o atitudinea schimbată, un grad de implicare crescut și, de aceea, se așteaptă ca aceste eforturi să fie observate și apreciate.

Privind lucrurile din această perspectivă, este ușor de înțeles de ce tații simt că se implică extrem de mult și sunt frustrați și debusolați atunci când li se reproșează că nu fac suficient.

Perspectivele sunt diferite

Ce înseamnă de fapt să fii implicat în creșterea copiilor? Pentru femei, acest lucru implică mult timp petrecut cu copilul, activități desfășurate împreună și nenumărate sarcini casnice care țin de copil.

Pentru bărbați, implicarea se referă mai mult la atașament, comunicare și relații. Pe scurt, nu este atât de important cât timp petreci cu copilul ci cât de bine comunici cu el. Pentru un tată spălatul hainelor este doar o sarcină și nicidecum o modalitate de a te implica în creșterea copilului.

Nevoia de perfecțiune este demoralizatoare

De multe ori bărbații duc la îndeplinire anumite sarcini legate de copil numai pentru a li se reproșa la sfârșit că nu au făcut bine. Cât de cunoscute vă sunt reproșurile de genul: ”De ce nu ai strâns jucăriile după ce ați terminat?”, ”Hainele colorate nu se pun la spălat împreună cu cele albe!”, ”Cum ai reușit să murdărești atâtea vase pentru un simplu piure?” și replica universală ”Nu faci nimic cum trebuie!”?

Pus față în față cu niște pretenții pe care nu le înțelege, tatăl se retrage, lăsând-o pe mamă să facă lucrurile ”așa cum trebuie”. Nevoia mamei de perfecțiune în creșterea copilului îl face pe tată să devină pasiv și să se întrebe dacă într-adevăr este un părinte suficient de bun.

 

Așadar, la fel ca în orice alt domeniu, și în cazul creșterii copiilor trebuie să acceptăm faptul că bărbații și femeile au păreri și atitudini diferite, generate atât de ”specializarea” care a dus la supraviețuirea speciei (femeia avea grijă de copii în timp ce bărbatul mergea la vânătoare) cât și de atitudinea societății și felul în care aceasta ne modelează caracterul.

Cea mai simplă soluție la toate aceste probleme este colaborarea, căreia i-am dedicat un articol separat.

Închei însă cu niște întrebări adresată mamelor: de ce avem pretenția ca soții noștri să fie niște tați perfecți dar nu le permitem băieților noștri să se joace cu păpuși? De ce, în continuare, jocul ”de-a mama și de-a tata” implică o mamă care stă acasă și face mâncare și un tată care pleacă la serviciu? De ce transmitem generației următoare niște stereotipuri care nu fac bine nimănui?

 

Bibliografie:

Andrew G. Marshall, I Love You But You Always Put Me Last, Macmillan, 2013

http://www.fatherhoodinstitute.org/2011/fi-research-summary-fathers-mothers-work-and-family/

Sursă imagine: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *